Cercetările asupra poliesterului au început în anii 1930, inventate de oameni de știință britanici precum Whinfield și Dickson. A fost industrializat în Regatul Unit în 1949 și în SUA în 1953. Fiind unul dintre produsele din fibre sintetice dezvoltate mai târziu, poliesterul a crescut rapid în producție.
Greutatea moleculară a poliesterului variază de la 18.000 la 25.000, cu un grad de polimerizare de la 100 la 140. Macromoleculele posedă o structură chimică simetrică și tind să se cristalizeze în condiții adecvate, rezultând o structură de fibre strânsă. Macromoleculele de poliester conțin inele benzenice, făcându-le în esență rigide, încorporând în același timp și lanțuri de hidrocarburi alifatice, care oferă un grad de flexibilitate. În afară de două grupări hidroxil terminale, nu sunt prezente alte grupări polare în macromolecule. Conținutul ridicat de ester duce la hidroliză și cracare termică la temperaturi ridicate. Poliesterul este produs prin filare în topitură, cu o secțiune transversală circulară-și o formă de tijă-ca sticla de-a lungul axei longitudinale, arătând uscată, dreaptă și netedă. Densitatea sa variază de la 1,38 la 1,40 g/cm³.
Fibra PPT este abrevierea pentru fibra de polipropilenă tereftalat. Unii oameni din străinătate se referă la PPT drept fibra-la scară largă a secolului 21, iar numele său comercial este „Corterra”.
PPT, PET și PBT aparțin familiei poliesterilor și au proprietăți similare. Fibra PPT combină caracteristicile poliesterului și nailonului. La fel ca poliesterul, este ușor de spălat și uscat, are o bună recuperare a elasticității și rezistență la riduri, precum și o bună rezistență la pete, rezistență la lumină și senzație de mână. Are performanțe de vopsire mai bune decât poliesterul și poate fi vopsit la presiune normală. În aceleași condiții, colorantul are o forță de penetrare mai mare pe fibrele PPT decât PET, iar vopsirea este uniformă, cu o bună rezistență a culorii. În comparație cu nailonul, fibra PPT are o rezistență mai bună la uzură și o recuperare la tracțiune, precum și o mai mare elasticitate și puf, ceea ce o face mai potrivită pentru realizarea de materiale precum covoare.
Fibra PBT este abrevierea pentru fibre de tereftalat de polibutilenă. Fibra PBT este obținută prin condensarea tereftalatului de dimetil (DMT) sau a acidului tereftalic (TPA), principala materie primă a poliesterului, cu 1,4-butandiol. DMT și 1,4-butandiol au fost supuse reacției de condensare la temperatură ridicată și la un vid, utilizând compuși organici de titan sau staniu și titanat de tetrabutil ca catalizatori, apoi se topesc pentru a produce fibre PBT. Procesele și echipamentele de polimerizare, filare și post-procesare ale fibrelor PBT sunt practic aceleași cu cele ale fibrelor de poliester.
Fibra PBT are aceleași caracteristici ca și poliesterul, cum ar fi rezistență bună, spălare ușoară și uscare rapidă, dimensiune stabilă și păstrare bună a formei. Cel mai important lucru este că partea flexibilă a lanțului său macromolecular este relativ lungă, așa că se rupe și se alungește, are elasticitate bună și nu se schimbă mult după încălzire, cu o atingere moale. Un alt avantaj al fibrei PBT este că are proprietăți de vopsire mai bune decât poliesterul. Rezultate satisfăcătoare de vopsire pot fi obținute prin vopsirea țesăturilor PBT cu coloranți dispersați în condiții de fierbere atmosferică. În plus, fibra PBT are o bună rezistență la îmbătrânire, rezistență chimică și rezistență la căldură. Fibra PBT are o gamă largă de aplicații în materiale plastice de inginerie, carcase pentru aparate de uz casnic și piese de mașini.
PEN fiber este abrevierea pentru fibre de naftalat de polietilenă. Ca și poliesterul, fibra PEN este un material poliester termoplastic semicristalin introdus inițial de KASA în Statele Unite. Procesul său de producție implică schimbul de esteri între dimetil 2,6-naftalat (NDC) și etilenglicol (EG), urmat de condensare pentru a obține fibră PEN; O altă metodă este esterificarea directă a acidului 2,6-naftalendicarboxilic (NDCA) cu etilenglicol (EG) și apoi producerea acestuia prin condensare. Dacă se adaugă o cantitate mică de compuși care conțin amine organice și fosfor organic, stabilitatea termică a PEN poate fi îmbunătățită.
Procesul de filare al fibrei PEN este similar cu cel al poliesterului, iar fluxul său de proces este: uscarea feliilor → filare cu viteză mare- → întindere. Datorită temperaturii mai ridicate de tranziție sticloasă a fibrei PEN în comparație cu poliesterul, procesul de desenare trebuie ajustat în consecință. Trebuie utilizate mai multe treceri de tragere și temperatura de tragere trebuie crescută pentru a evita afectarea calității fibrei din cauza vitezei lente de orientare moleculară. În comparație cu poliesterul convențional, fibra PEN are proprietăți mecanice și termice mai bune, cum ar fi rezistență ridicată, modul ridicat, rezistență bună la tracțiune și rigiditate ridicată; Rezistență bună la căldură, dimensiune stabilă, nu se deforma ușor și rezistență la flacără bună; Rezistență chimică bună și rezistență la hidroliză; Rezistent la UV și rezistent la îmbătrânire.